EXCLUSIV | Creatoare de modă din București, condamnată după ce a fost prinsă drogată la volan. Va munci la parcuri și grădini

EXCLUSIV | Creatoare de modă din București, condamnată după ce a fost prinsă drogată la volan. Va munci la parcuri și grădini
Publicat: 02/04/2023, 08:00
Actualizat: 05/04/2023, 11:31

O creatoare de modă din București a fost condamnată, recent, la un an de închisoare cu suspendare și două luni și jumătate de muncă în folosul comunității, la „spații verzi”, după ce a fost prinsă drogată la volan de către polițiștii rutieri. Tânăra trebuie să participe inclusiv la un program de reintegrare socială, iar dacă va încălca deciziile instanței, riscă să fie încarcerată la Penitenciarul de Femei Târgșor.

Ea este cunoscută în mediile mondene bucureștene ca și designer vestimentar, postură din care, de altfel, a și participat la show-ul de televiziune „Imperiul Leilor”, difuzat de ProTV.

Creatoarea de modă a fost condamnată, la data de 13 martie, de magistrații Judecătoriei Sectorului 1, la un an de închisoare cu suspendare.

În plus, judecătorii au decis că vedeta trebuie să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa, să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește cinci zile, să comunice schimbarea locului de muncă și să facă dovada mijloacelor sale de existență.

Conform deciziei de condamnare, „inculpata va presta muncă neremunerată în folosul comunității la Administrația Domeniului Public București – Sector 3 sau la Poliția Locală Sector 1, pe o perioadă de 80 de zile”.

Nu a recunoscut că a fost condamnată

Conform magistraților, creatoarea de modă a fost oprită de un echipaj al Brigăzii de Poliție Rutieră, la data de 20 septembrie 2021, în jurul orelor 14:15, în timp ce conducea un Fiat Punto, pe o stradă din Sectorul 1. Aparatul Drugtest cu care a fost atunci testată a indicat faptul că aceasta consumase substanțe stupefiante.

Ca urmare, permisul i-a fost suspendat pe loc, fără drept de conducere, și a fost transportată direct la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, pentru analize.

Ulterior, polițiștii Brigăzii Rutiere au audiat-o atât pe ea, cât și un martor, iar după ce INML a confirmat faptul că femeia consumase droguri dosarul a fost trimis în judecată, la data de 22 noiembrie 2022.

Contactată telefonic de Gândul, creatoarea de modă nu a recunoscut că a fost condamnată și a menționat, în contexul unei declarații incoerente, că deși numele apare pe portalul instanțelor de judecată, este vorba de o altă persoană. „Nu… nu sunt eu. Dar cine sunteți… ce este Gândul… nu, nu este vorba despre mine …”, a spus tânăra.

Ana Morodan, reținută după ce a condus drogată

Și influencerița Ana Maria Morodan a fost prinsă de Poliția Rutieră, miercuri, după ce s-a urcat drogată la volan. Vedeta a fost oprită chiar de două ori în aceeași zi. Prima dată, femeia a fost denuțată de un șofer, care a observat că mașina mergea șerpuit. Polițiștii i-au făcut semn să tragă pe dreapta, însă șoferița a mai mers câțiva zeci de metri, după care a oprit automobilul, a dat cu spatele și a acroșat două autoturisme, între care și pe cel al bărbatului care sesizase autoritățile.

Ulterior, Ana Morodan a refuzat atât testarea cu aparatele Alcooltest și Drugtest, cât și analizele obligatorii de la INML.

Câteva ore mai târziu, Ana Morodan a fost oprită din nou, după ce un echipaj a observat că mașina de teren a influenceriței nu mai avea una dintre plăcuțele de înmatriculare. De această dată, cea supranumită și „Contesa digitală” a acceptat să sufle în cele două aparate, iar agenții au stabilit că aceasta consumase stupefiante.

După ce a fost condusă din nou la INML, unde i s-au recoltat probe, Ana Morodan a fost reținută pentru 24 de ore, la finalul cărora a fost pusă sub control judiciar, pentru 60 de zile.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
Cum arată ferma pe care Tavi Colen o deține în mijlocul Bucureștiului! Are peste 1000...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a...
Prințul Harry, șocat. Ultima lovitură de la Regele Charles
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Au fost descoperiți primii strămoși ai scorpionilor, ai păianjenilor și ai crabilor potcoavă
×